Sugari aflaţi risc – Detecţia precoce

Centrul Mifne Israel este un pionier în diagnosticarea și tratamentul sugarilor cu vârsta sub doi ani.

Diagnosticul precoce este esențial în tratamentul autismului. Începând cu anii 90, vârsta diagnosticului a fost redusă constant pentru a permite tratarea copiilor mai mici. Există un consens că autismul poate fi diagnosticat între doi și trei ani. Cu toate acestea, recent au fost dezvoltate instrumente de diagnosticare pentru a evalua autismul la copiii mai mici de doi ani. Creierul suferă o creștere explozivă în timpul copilăriei mici. Angajamentul social și zonele de vorbire din creier se dezvoltă rapid între naștere și vârsta de doi ani. Cercetările clinice și experiența de la Centrul Mifne indică faptul că copiii mai mici trataţi au obţinut îmbunătăţiri semnificativ mai mari decât a copiilor aflaţi la vârsta de trei ani!

Putem presupune (după ce am exclus posibilitatea oricărei probleme medicale) că acesta este un caz cu risc pentru autism și să folosim termenul util de pre-autism?

„Fiul meu are 9 luni. Sunt mamă pentru prima dată. Când fiul meu avea 3 luni și jumătate l-am așezat pe burtă și am observat că se uita la cartea din fața lui cu colțul ochiului. Își întorcea capul dintr-o parte în alta. La 4 luni, o fetiță de aceeași vârstă ca fiul meu a venit să ne viziteze și am așezat bebelușii față în față. Fata se uita la fiul meu direct în ochii lui, dar fiul meu se uita în altă parte. Atunci am început să-mi fac griji. L-am luat pe fiul meu în brațe, cu fața spre mine și el se uita în altă parte, NICIODATĂ la fața mea. Am încercat să mă așez mai departe. Nu a privit nici atunci. Apoi l-am așezat pe fiul meu pe spate și am vorbit cu el, iar el sa uitat spre fața mea și spre gura mea, pentru că vorbeam și gura mea se mișca. Dacă nu spuneam nimic, nu îmi privea fața. Așa că, la 4 luni, se uita spre fața mea dacă vorbeam (niciodată în ochii mei), în timp ce stătea întins, iar când era în poziție verticală nu putea să privească deloc spre fața mea. Îi rosteam numele si nu se uita spre mine.

Când avea aproape 5 luni, am avut o programare la pediatru și ni sa spus că fiul meu este orb. Am fost să i se examineze vederea de două ori și poate vedea perfect. Apoi am mers la un alt pediatru care imediat mi-a văzut îngrijorarea. Am foat la pediatrul specializat în dezvoltare când fiul meu avea 7 luni. Mi-au trimis raportul în care spuneau că văd „steaguri roșii”(simptome). Nu are contact vizual. Între timp, de la 5 la 7 luni, fiul meu a început să poată privi spre fețe, dar nu în ochi, doar spre gură și nu pentru mult timp, doar câteva secunde. De asemenea, au spus că fiul meu nu a avut nicio reacție la „cucubau”, nu a zâmbit niciodată, a răspuns la nume, dar nu și-a schimbat expresia facială, ceea ce poate însemna că a răspuns doar la sunet.

Acum, la 9 luni, fiul meu este foarte greu de implicat în interacțiune. El zâmbește rar. Nu râde niciodată. Trebuie să depun eforturi extrem de mari pentru ca fiul meu să se uite la fața mea. Nu încearcă niciodată să ineracționeze cu mine și nu caută niciun fel de interacțiune. Îl alăptez la sân. Singura dată când plânge sau scâncește este atunci când îi este foame sau este obosit. Altfel, se poate menține ocupat fără mine. Nu se raportează niciodată la mine. Nu are anxietate față de peroanele străine. Când îl hrănesc cu mâncare solidă, refuză să mănânce. E un efort săl hrănești. Simt că este în propria sa lume.

Încerc să lucrez cu el în fiecare zi. Încerc săl implic cât mai mult, chiar dacă nu am prea mult succes. Un lucru nou care s-a întâmplat săptămâna asta a fost când se juca, m-am dus în cealaltă parte a camerei și am spus: „Vino la mami !!!” Și a lăsat jucăria și a venit mergând de-a bușilea spre mine. Lam luat în brațele mele, dar nu arată nicio bucurie sau afecțiune. De asemenea, înțelege 3 cuvinte: tati, lumină și sân. Se uită spre ușa pe care tatăl său intră când vine acasă de la serviciu, privește în sus spre lumină și mă trage de bluză căutând sânul (încă îl alăptez la sân) când i-am spus acele cuvinte. Abilitățile sale motorii sunt excelente. Merge dea bușilea de când avea 7 luni. Cred că se descurcă bine cu motricitatea grosieră.

Aici, unde locuiesc, nu se știu prea multe lucruri despre cum să ajuți un copil care are atâtea „steaguri roșii”(simptome) înainte de 2 ani și jumătate. Am înțeles că intervenția timpurie are o importanță esențială. Un prieten de-al meu mi-a recomandat să vă contactez pentru a vă cere ajutor. Încerc săl ajut cât pot de mult. Sunt atât de concentrată pe ceea ce nu poate face, încât uneori este foarte greu să funcționez”.  

Ilustrează acest caz o cale către autism?

„Pe de o parte, putem vedea cu siguranță un copil cu o tulburare de dezvoltare, care implică dificultăți de atașament, precum și dificultăți emoționale și cognitive. Pe de altă parte, este vorba de o mamă care se străduiește să ajungă la fiul ei. Aceasta este o luptă zilnică pentru mamă, care o poate atrage treptat întro poziție inter-subiectivă slabă și poate afecta copilul și astfel poate forma un ciclu vicios. Ilustrează acest caz o cale către autism? Cum trebuie evaluat acest caz? Ar trebui să așteptăm un diagnostic ferm al autismului la vârsta de 2 sau 3 ani, ținând cont că și atunci diagnosticul ar putea fi înșelător? Putem presupune (după ce am exclus posibilitatea oricărei probleme medicale) că acesta este un caz cu risc pentru autism și să folosim termenul util de pre-autism?” (Dr. Hanna Alonim, expert diagnostic precoce autism)