C. este un copilaș dorit ca și mulți alții, un vis frumos …
Pe la 2 luni şi jumătate am început să observ mai multe lucruri care mă dureau enorm ca mamă și care în timp s-au accentuat. Nu se uita la mine când îl hrăneam ci îmi evita privirea, nu se întorcea la sunete sau la vocea mea. Plângea des, nu voia sa adoarmă, avea mișcări repetitive și după alte 2 luni nu a mai gângurit deloc.
Ca să râdă sau să își împărtășească bucuria, făceam eforturi mari să îl stimulăm. Dureros, dacă ne gândim că orice bebe mic asta face, râde pentru că nu știe de problemele vieții de zi cu zi. Sau râde simțind dragostea celor din jur, însă C. ne respingea cumva…
Am fost lunar în perioada 2-11 luni cu el la medici care toți îmi spuneau „Linişteşte-te mami, oricum nu ai ce să faci dacă se confirmă diagnosticul că e autism”. La fel era şi cu persoane din familie care îmi ziceau că obosesc copilul ducându-l la atâția medici, şi că o să îl îmbolnăvesc.
Mă luptam super mult cu durerea de mamă și cu criticile celor din jur. Asta durea cel mai mult, pentru că știam că am ce face pentru el și trebuia să îmi focalizez energia și gândurile bune pentru C.
Nu cred că a fost zi în care să nu plâng și să nu sper ca împreună să reușim să beneficiem de programul Mifne pentru a-l trata la timp pe micuț. Și să ne vindecăm și noi ca familie de trauma asta pentru că în loc să râdem cu el mai mult și să fim fericiți am trăit cu teamă în toată această perioadă.
Am contactat specialiştii centrului Mifne din Israel când C. împlinise 5 luni. Asta a fost strada care eu credeam că ne va călăuzi să îl ajutăm la timp. Dacă sprijiim această iniţiativă, cu siguranță și alți părinți ar putea să intervină mai devreme și să îi ajute pe cei mici să ducă o viaţă normală. Eu cred cu tărie în fereastra de dezvoltare a creierului până la doi anișori.
(Mămica lui C. bebeluş monitorizat în primul an de viaţă de specialiştii centrului Mifne Israel – 2021)