Ce este Autismul?
Autismul este o tulburare de dezvoltare legată de interacțiune și comunicare, exprimată în două categorii principale:
- Deteriorarea marcată a interacțiunii sociale cu ceilalți (lipsa contactului vizual sau contact vizual la nivel scăzut, lipsa împărtășirii bucuriei).
- Tipare restrânse, repetitive și stereotipe de comportament și ritualuri (repetarea obsesivă a acțiunilor sau mișcărilor).
Există o cauză cunoscută pentru dezvoltarea autismului?
Demistificarea etiologiei autismului este o sarcină științifică care a suferit multe fluctuații în ultimele decenii. Deși există dovezi bazate pe cercetare substanțiale cu privire la influența factorilor genetici, o considerație mai largă astăzi se referă la domeniul epi-genetic, care include și luarea în considerare a factorilor de mediu.
În prezent este încă imposibil de izolat factorii genetici și de mediu și factorii de neuro-dezvoltare implicați în aspectele neurologice sau metabolice ale tulburării.
A existat o creștere a frecvenței autismului în ultimii ani?
La începutul anilor 1980, statisticile internaționale indicau că existau 2 cazuri de autism la 5.000 de copii.
În anii 1990, odată cu extinderea criteriilor DSM-IV (Manualul de Diagnostic al Asociației Americane de Psihiatrie) pentru definirea Tulburărilor Pervazive de Dezvoltare (PDD), gama de cazuri incluse în această categorie s-a extins și ea, iar frecvența a fost estimată la 2 cazuri la 1000 de copii.
Adăugarea sindromului Asperger la această categorie a crescut, de asemenea, în mod dramatic frecvența cazurilor.
Simultan, nivelul de conștientizare cu privire la aceste tulburări a crescut, instrumentele de diagnostic au fost îmbunătățite, iar vârsta pentru diagnostic a fost mult redusă.
În 2014 prevalența fenomenului autismului a atins proporții epidemice: un caz la optzeci (1:80) de copii în SUA; unul la o sută (1:100) în Israel.
Cum este diagnosticat autismul?
În ultimul deceniu, diagnosticul a fost efectuat cu ajutorul instrumentelor acceptate la nivel internațional.
- Instrumentul comun, potrivit pentru copiii mici de 2 ani, este ADOS-T 3.
- Instrumentul comun pentru vârsta de 1,5 ani până la 2 ani este M-CHATT
Un instrument recent pentru a evalua sugarii cu vârsta sub 18 luni este Scala timpurie a pre-autismului (ESPASI), care a fost dezvoltată la Centrul Mifne. În Israel, următorii profesioniști sunt calificați exclusiv pentru a pune diagnosticul:
- Pediatri de dezvoltare
- Neurologi
- Psihiatri infantili
Când poate fi diagnosticat pentru prima dată autismul?
„Simptomele sunt de obicei recunoscute în timpul celui de-al doilea an de viață, dar pot fi observate mai devreme de 12 luni” (DSM-5)
În ultimii ani, s-a înregistrat o reducere semnificativă a vârstei la care este diagnosticat autismul. În Israel, copiii sunt de obicei diagnosticați la o vârsta cuprinsă între 1,5 și 2 ani, dar chiar și această vârstă poate fi prea târziu.
- Este important ca bebelușii să fie diagnosticați sub 1,5 ani.
- Este important de remarcat faptul că diagnosticul în această etapă nu indică autism, ci mai degrabă o tulburare de dezvoltare care poate indica un stadiu pre-autism, deoarece simptomele nu sunt încă clare la această vârstă și trebuie acordată prudență la acest diagnostic.
Care este avantajul unui diagnostic atât de precoce?
Tratamentul în copilărie este avantajos din cauza plasticității creierului în acest stadiu.
În primii doi ani de viață, cea mai accelerată creștere a neuronilor are loc în creier. Acești neuroni sunt încorporați într-o rețea complexă de celule care controlează reglarea senzorial-emoțional-cognitivă a copilului.
Un bebeluș care evită contactul cu ceilalți este adesea un bebeluș care se confruntă cu suprasolicitare senzorială și nu este capabil să gestioneze acest potop de stimuli. În dezvoltarea emoțională care influențează capacitățile sociale interpersonale, implicarea sistemelor neurologice și neuro-chimice afectează reglarea.
Tratamentul prin stimulare în măsuri adecvate nevoilor bebelușului poate modifica abilitățile de reglare ale bebelușului și întreaga dezvoltare a unui bebeluș cu dificultăți de comunicare.
Cum se poate ști când este vorba de un caz de autism?
Bebelușii se nasc cu capacitatea de a crea legături și atașamente, iar acest lucru poate fi observat deja de la vârsta de trei luni. Atunci când un bebeluș nu ia contact sau nu manifestă interes pentru mediul de dezvoltare, este necesar mai întâi să excludeți problemele medicale (văzul și auzul). Doar odată ce aceste posibilități au fost excluse, ar trebui luată în considerare testarea pentru o tulburare de dezvoltare a atașamentului și a comunicării.
Nu orice problemă de dezvoltare a atașamentului și comunicării se va dezvolta și deveni autism, dar fiecare caz de autism începe cu o problemă de dezvoltare a atașamentului și comunicării!
Există profesioniști care susțin că diagnosticul nu poate fi pus la o vârstă atât de fragedă?
De-a lungul multor ani, când părinții copiilor cu autism au fost intervievați în scopuri terapeutice și întrebați când au observat pentru prima dată că dezvoltarea copilului lor este oarecum inadecvată, ei au oferit în mare parte unul dintre cele două răspunsuri.
„Copilul nostru s-a dezvoltat normal până la vârsta de un an și apoi a avut loc o regresie.”
„Am simțit de la început că ceva nu este în regulă cu copilul meu, dar toată lumea mi-a spus că sunt doar o mamă isterică.”
Majoritatea mamelor au o intuiție bună în ceea ce privește copiii lor și este înțelept să le asculți. În multe cazuri, dacă se așteaptă un diagnostic distinct, fereastra de oportunitate poate fi ratată.
De asemenea, este important să țineți cont de faptul că o mamă anxioasă își iradiază stresul asupra bebelușului ei, iar acest lucru creează un cerc vicios care, în loc să contribuie pozitiv la situație, chiar o exacerbează.
Un studiu realizat în ultimul deceniu în Centrul Mifne privind intervenția de tratament timpuriu pentru autism a investigat 110 copii care au fost diagnosticați cu autism cu vârsta cuprinsă între 2-3 ani, utilizând o analiză retrospectivă a înregistrărilor video din primele luni de viață (înainte de a apărea suspiciunea cu privire la dificultăți de dezvoltare). Acest studiu a permis personalului Mifne să identifice opt semne, legate de caracteristicile unei tulburări de dezvoltare a relaționării și comunicării în primul an de viață, care pot ajuta în anumite cazuri depistarea timpurie a unui stadiu pre-autist.
Până la urmă, copilul este cel care trebuie tratat și nu diagnosticul.
Care sunt semnele și caracteristicile timpurii ale unei tulburări de dezvoltare a comunicării sau pre-autism?
- Pasivitatea excesivă
- Activitate excesivă
- Rezistență la mâncare/hrănire
- Lipsa contactului vizual direct cu oamenii
- Lipsa de reacție la vocea sau prezența unui părinte
- Retragerea de la atingerea parentală (sau atingerea oricărei alte persoane)
- Dezvoltare motorie întârziată
- Creșterea accelerată a circumferinței capului în raport cu punctul său de plecare
Faceți clic pentru mai multe detalii despre aceste 8 SEMNE TIMPURII.
Este important de menționat că fiecare dintre aceste simptome poate indica o altă tulburare fără legătură cu autismul, de aceea este imperativ în primul rând să se efectueze examinări medicale, pentru a infirma aceste posibilități.
Ce se poate face atunci când există motive pentru a suspecta o tulburare de dezvoltare a comunicării?
După cum s-a menționat mai sus, starea medicală a bebelușului trebuie examinată înainte de testarea unei tulburări de dezvoltare a comunicării. Testele oferite de clinicile pentru mamă și copil sunt importante, dar nu trebuie să ne așteptăm ca asistenții de la aceste clinici să poată identifica o problemă de comunicare în timpul unei vizite scurte.
- Prin urmare, părinții care simt că ceva nu este normal în dezvoltarea bebelușului lor ar trebui să apeleze la un medic pediatru de dezvoltare.
- Părinții trebuie să știe că, chiar dacă medicul le atenuează îndoielile, ar fi indicat ca medicul să reexamineze copilul după o perioadă scurtă de timp.
- Părinții trebuie să-și afirme drepturile de a vedea experți în acest domeniu. Timpul prețios oferit de diagnosticul precoce poate fi uneori esențial pentru dezvoltarea adecvată a bebelușului.
Acesta este rezultatul multor ani de cercetări efectuate la Centrul Mifne din Israel.
Problema vaccinărilor este uneori pusă sub semnul întrebării. Există o legătură între vaccinările în timpul copilăriei și autism?
Studiile actuale nu au găsit nicio legătură între vaccinarea sugarilor și autism.
La sfârșitul anilor 1990, în Marea Britanie a fost publicat un studiu privind legătura dintre vaccinări și autism, se presupune că din cauza componentelor de mercur din cocktailul de inoculare. Câțiva ani mai târziu s-a descoperit că rezultatele cercetării au fost în mod intenționat înșelătoare și că cercetătorul a fost urmărit penal și a recunoscut că a comis frauda. Cu toate acestea, descoperirile stârniseră deja o furtună printre părinți și profesioniști.
Este posibil ca bebelușii cu predispoziție sensibilă să fie afectați, în cazuri rare, de vaccinări, manifestând temperatură ridicată, convulsii sau leziuni neurofiziologice care nu au legătură cu autismul. Bebelușii nu trebuie să primească o inoculare dacă sunt bolnavi, suferă de răceală sau au temperatură ridicată.
Un grup de control pentru efectele inoculării poate fi găsit în Israel în comunitatea evreiască ultra-ortodoxă care de obicei nu permite vaccinarea. Acest grup nu prezintă o incidență mai mică a autismului decât populația generală din Israel.
Reglarea senzorială este un termen predominant – ce înseamnă?
Una dintre problemele centrale implicate în autism este lipsa de integrare între sistemele responsabile de reglarea senzorială, cogniție, emoție și percepție.
În trecut, a existat o percepție conform căreia autismul implica deprivare senzorială. Astăzi presupunem că implică de fapt o suprasolicitare senzorială care poate provoca confuzie și anxietate.
În copilărie este încă posibil să se influențeze reglarea senzorială prin stimulare controlată în funcție de nevoile copilului. Una dintre problemele predominante care implică dificultăți de reglare este o problemă de alimentație.
Când este posibil să identificăm o problemă de alimentație care nu este doar un refuz întâmplător de a mânca?
În primele luni de reglare neurofiziologică din viața unui sugar, hrănirea servește ca un instrument central în capacitatea sugarului de autoreglare fizică, emoțională și cognitivă.
Mulți sugari diagnosticați în spectrul autismului prezintă tulburări de alimentație. Perturbările în obiceiurile alimentare se dezvoltă ca urmare a lipsei de reglare senzorială și emoțională.
Mulți sugari refuză să treacă de la alimente lichide la alimente solide. Adesea, ei manifestă teamă cu privire la textura sau culoarea unui anumit aliment, senzația pe care acesta le-o provoacă în gură, dispariția acestuia din cauza înghițirii și actul de mestecare care modifică starea masei alimentului. Unde a dispărut mâncarea? Această problemă este legată de fobiile caracteristice autismului. Mai târziu poate exista și o asociere directă cu frica de a folosi toaleta.
Obiceiurile alimentare au, de asemenea, o semnificație specială în cadrul sistemului nuclear și al familiei extinse. Mâncarea și hrănirea sunt o componentă principală în crearea relațiilor de familie reciproce. Presupunerea este că, datorită naturii primare a nevoii de a mânca și a elementelor comunicative pe care aceasta le implică, anxietățile de bază sunt exacerbate formând cicluri obsesive, răspândindu-se în alte domenii de funcționare.
În cazurile de autism, tulburările de alimentație sunt universale. Cercetările de-a lungul mai multor ani la Centrul Mifne, examinând copiii din Israel și din alte țări, au indicat o corelație consistentă între îmbunătățirea obiceiurilor alimentare, îmbunătățirea comportamentului funcțional și îmbunătățirea în alte arii de dezvoltare.
Pe măsură ce copilul este expus la o gamă treptat mai variată de alimente și începe să fie mai flexibil în privința gustului, există o creștere corespunzătoare a interesului copilului pentru mediul înconjurător, diferite metode de joc și plăcere în relațiile interpersonale.
Ce se poate face pentru a îmbunătăți obiceiurile alimentare?
Părinții devin tensionați atunci când copilul lor nu mănâncă, iar anxietatea poate crește și deveni o problemă centrală.
Este important de înțeles că dificultatea de alimentație – după ce problemele medicale au fost excluse – provine dintr-o combinație de lipsă de reglare senzorială și anxietate, astfel încât tensiunea trebuie redusă pentru a-i ajuta să facă față dificultății.
Cea mai răspândită problemă cu care se confruntă părinții este trecerea de la alimente lichide la alimente solide, care apare pentru majoritatea bebelușilor, cel târziu la vârsta de un an. Uneori, acest proces necesită mai multă răbdare. Mesele ar trebui să fie plăcute. Bebelușul trebuie să se adapteze treptat, dar este important să nu se cedeze în fața dificultăților.
Renunțarea este calea ușoară, atât pentru părinți cât și pentru copil, dar acest lucru face și mai dificilă asimilarea schimbărilor și poate deveni o problemă cronică de alimentație.
Este important să știți:
- Un copil sensibil la mâncare nu încearcă să guste alimente noi dacă nu îi este foame.
- Niciun copil nu moare de foame, așa că este de preferat să ratați una sau două mese și să nu vă grăbiți să oferiți biberonul în loc de solide.
Deoarece acest proces nu este ușor pentru părinți, este înțelept să aveți îndrumarea unui expert profesionist în tulburări de alimentație.
Contact
Telefon: +40 725969250
Email: office@mifne.ro
Adresa: Str Aurel Dumitrascu, Nr 27, Piatra Neamt, Jud. Neamt – Romania
